luni, 30 ianuarie 2012

DE LA DRAGOSTEA CA OTRAVA LA IUBIRE

Scriam astă-vară despre dragostea care lasă în urma ei gust amărui de migdală. Metafora mi-a răsărit spontan, din subconștient, fără să realizez, atunci, că cianura are miros de migdală amară, lucru pe care-l citisem, demult, în romanele polițiste ale Rodicăi Ojog Brașoveanu. Au trecut câteva luni până când, brusc, am avut o revelație: expresia apărută la fel de firesc și de negândit ca o respirație avea o conotație la care nu mă gândisem, dar pe care o intuiam în subconștientul măcinat de-atâtea ori de acel "de ce?". Revelația a coincis cu momentul în care și ultima picătură de otravă s-a scurs, disipându-se în past tense. Și-atunci, cu luciditatea ființei eliberate de trecut, mi-am dat seama că dragostea care otrăvește nu este Iubirea. Căci Iubirea nu cade niciodată.(Corinteni 13)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog